3. Icoanele cu Sf. Simeon și Sava și cu Coborârea de pe cruce ale Miliței Despina

fullscreen

Descriere

La Muzeul Național de Artă al României se află două icoane care au aparținut Miliței Despina (cca. 1487-1554), soția lui Neagoe Basarab. Prima dintre icoane îi reprezintă pe sfinții Simeon și Sava și provine de la biserica Mănăstirii Curtea de Argeș, ctitorită de Neagoe Basarab împreună cu soția sa în jurul anului 1517. Pe lângă cei doi sfinți – Simeon purtând veșminte călugărești iar Sava atributele unui arhiepiscop – în partea de jos a icoanei apare Milița cu fiicele sale, Ruxandra și Stana, îmbrăcate în haine de inspirație orientală. Cea de-a doua icoană reprezintă Coborârea de pe cruce, dar este inclusă și figura Miliței Despina, fiind astfel un caz aparte ce combină o temă religioasă – drama biblică, Maica Domnului ce-l plânge pe Iisus – cu un motiv laic – drama personală a Miliței Despina ținând în brațe trupul fiului său Teodosie¹. Rezultatul acestei fuziuni este evocarea temei Pietà, destinată devoțiunii private. Icoana are câteva trăsături care denotă influențe occidentale, în primul rând, după cum am menționat, combinarea mesajului laic cu cel biblic, dar și reprezentarea donatorilor în cadrul compoziției la o scară destul de mare, ceea ce nu se practică în arta bizantină². Deși prezintă interes pentru înțelegerea relațiilor Țării Românești cu lumea sârbă, dar și pentru probleme care țin de icoanele dedicate devoțiunii private, sunt nevoită sa constat lipsa unor studii extinse, cel puțin pentru una dintre icoanele de care mă ocup. Ele sunt totuși menționate în cercetări recente precum „Rulers’ Contributions to the Cult of saints: Patron saints of Wallachia (14th-18th centuries)” de Elisabeta Negrău³, sau în cadrul unor monografii dedicate cultului sfinților Simeon și Sava în Serbia⁴.

În secolul al XV-lea este înfrântă ultima formațiune statală sârbă, Despotatul Serbiei, care este cucerit de turci în 1459. Acest lucru a determinat nobilimea și elita sârbă sa se refugieze în Ungaria, la Dubrovnik și Țara Românească. Ei primesc pământuri în Banat și Crișana, iar în scrisoarea lui Matia Corvinul adresată în 1483 Papei de la Roma se menționează că în Ungaria au ajuns în jur de 200.000 de sârbi⁵. În Țara Românească ajunge Milița Despina, fiica lui Jovan Branković, care se căsătorește cu domnitorul Neagoe Basarab⁶. Branković au fost urmașii culturali și politici deopotrivă ai dinastiei Nemanja și Lazarević, dar au fost înrudiți și cu familiile imperiale Kantacouzen și Palaiologoi, având astfel posibilitatea de a promova valorile culturale sârbești⁷. Milița Despina a fost cunoscută datorită ctitoririi mănăstirilor de la Ostrov și Curtea de Argeș, de unde provin și icoanele cu sfinții Simeon și Sava și Coborârea de pe cruce⁸. Dar pentru a înțelege mecanismele acestui schimb cultural trebuie sa aprofundăm originile cultului sfinților Simeon și Sava.

În Serbia medievală, în timpul regelui Milutin (1282-1321) a apărut un nou cult, cel al lui Simeon, fondatorul dinastiei Nemanja și al fiului său, Sava, primul arhiepiscop sârb⁹. Înainte să li se dedice un cult comun, Sf. Simeon și Sf. Sava au fost venerați separat, cultele lor fiind cele mai importante în Serbia¹⁰. În perioada începând cu domnia lui Stefan I (1198-1228) și până la venirea la tron a nepotului lui, Milutin, în 1282, s-a dezvoltat cultul celor doi ca fondatori ai statului și ai bisericii independente¹¹. Cultul Sf. Simeon are o conotație dinastică, fiind organizat de fiii lui, Sava și Stefan I. Sf. Simeon sau Župan Stefan Nemanja era o importantă figură politică a timpului, fiindcă prin eforturile sale Serbia s-a consolidat ca stat independent de autoritatea bizantină și recunoscut la nivel european. El a susținut bisericile ortodoxe și a construit mănăstiri. În 1196 abdică de la tron și se călugărește, luându-și numele de Simeon, și pleacă împreună cu fiul sau mai mic, Sava, la muntele Athos. Originea cultului Sf. Simeon este legată de moartea lui la mănăstirea Hilandar¹². Cele mai timpurii menționări ale venerării comune țin de epoca regelui Milutin, determinate de necesitatea de a-și susține domnia pe plan religios și politic. El reconstruiește la Hilandar biserica dedicată Sf. Simeon și Sava¹³.

Problema principală pentru toate cercetările de istoria artei constă în determinarea tipologiei iconografice a reprezentărilor celor doi sfinți, dar și a circumstanțelor în care ei apar împreună. De fapt, toate reprezentările sfinților pot fi grupate în două categorii. Prima are ca rol accentuarea aspectului dinastic. Fiindcă Simeon și Sava sunt protectorii dinastiei Nemanja, în acest caz Sava poate fi reprezentat lângă Simeon, însă prezența lui nu este obligatorie. A doua categorie iconografică accentuează aspectul monastic, adică rolul Sf. Simeon și Sf. Sava ca protectori și fondatori de biserici, reprezentați adesea în proximitatea altor călugări vestiți¹⁴.

Pentru a înțelege mai bine programele iconografice, voi analiza câteva exemple. În compozițiile dinastice sfinții apar fără o legătură directă între ei, fiind înconjurați și de alți membri ai familiei, așa cum e cazul frescei din mânăstirea Mileševa, unde sunt reprezentați și Ștefan I (1196–1227), Radoslav (1228–1234) și Vladislav (1234–1243). La momentul realizării picturii Simeon fusese deja canonizat după moartea sa, însă Sava era în viață. Lângă el apare inscripția „fiul Sf. Simion Nemanja” și este pictat cu aureolă. În această compoziție Sava este venerat mai degrabă ca arhiepiscop și nu ca sfânt, alăturarea lui cu Simeon făcându-se după principiul „sfânt-arhiepiscop” și nu „sfânt-sfânt”¹⁵. În capela din mănăstirea Studenica sunt reprezentate două procesiuni ale dinastiei Nemanja, una în frunte cu Simion și Ștefan I, cealaltă cu Sava și urmașul lui, arhiepiscopul Arsenie, adică cele două ramuri ale puterii, cea bisericească și cea regală, asociate într-o singură familie¹⁶. Așadar, în monumentele cu un program iconografic legat de dinastia Nemanja cei doi sfinți apar independent unul de celălalt, pentru a accentua delimitarea dintre biserică și monarhie, dar în același timp fuziunea celor două puteri în cadrul aceleiași familii.

Complexul monahal de la Hilandar a jucat un rol important in politica Serbiei, fiind un mediator atât în relațiile interne cât și în cele externe cu Bizanțul, în condițiile în care în Serbia era într-o situație politică instabilă – începând cu secolul al XII-lea, au pretenții la tron nu doar reprezentanții familiei Nemanja, dar și aristocrați bizantini. Din această cauză, regii sârbi s-au preocupat de întărirea, finanțarea și dezvoltarea mănăstirii Hilandar și a cultului sfinților Simeon și Sava¹⁷. Nu este de mirare deci că tocmai aici cei doi sfinți apar reprezentați nu doar ca membri ai unei dinastii, ci într-un nou tip iconografic, ce are drept scop evidențierea aspectului ctitoricesc și monastic¹⁸. În jurul anului 1321, regele Milutin a comandat crearea unor compoziții murale care să includă imaginile sfinților Simeon și Sava. Iconografia lor diferă de reprezentările anterioare ale celor doi sfinți, în care se precizează rangul și statutul fiecăruia. Problema se complică și din cauza restaurărilor făcute în secolul al XIX-lea. În imagini sunt reprezentați Sf. Simeon, Sf. Sava, regele Milutin, iar locul soției lui este ocupat de sfântul protector al regelui, Stefan. Cei trei membri a dinastiei sun reprezentați fără inscripții precum „… fiul lui… nepotul lui”, adică componenta dinastico-ideologică este înlocuită cu mesajul ctitoricesc, cei trei fiind considerați ctitori în egală măsură importanți¹⁹.

În Țara Românească, cultul sfinților Simeon și Sava ajunge în mare parte prin intermediul Miliței Despina, soția lui Neagoe Basarab, prin așa numita icoană de familie în care pe lângă cei doi sfinți este reprezentată și Milița, în postură de donator, împreună cu fiicele sale²⁰. Curios este faptul ca Simeon este reprezentat în haine monahale simple, pe când Sava poartă toate atributele unui arhiepiscop. Așadar, icoana pune în lumină aspectul monastic, fiindcă era destinată devoțiunii private și se poate observa că inițial Milița purta un veșmânt somptuos, refăcut după ce se călugărește înainte de a muri. Icoana cu sfinții Simeon și Sava este un exemplu al relațiilor culturale dintre Serbia și Țara Românească, dar sugerează și importanța ctitoriilor princiare și impactul lor în promovare unor culte religioase inexistente în spațiul românesc până atunci.

Femeile din familia Branković au fost un important mijloc de promovare a tradițiilor sârbești în întregul spațiu balcanic, inclusiv în Țara Românească²¹. Însă nu doar Milița Branković avuse un impact în acest schimb intercultural. La cererea celei de-a doua fiice, Katarina Kantacouzeno, căsătorită cu Urlich de Chilli, a fost redactat un manuscris cu Faptele Apostolilor, scris într-o slavonă bisericească de tip Manasija și cu caligrafia practicată la Rašca și în mănăstirile athonite. Angelina Branković, provenită din dinastia Komnenă, soția lui Stefan Branković, înființează mai multe mănăstiri și biserici în Srem, inclusiv și biserica Sf. Luca din Kupinovo²². Impactul femeilor din dinastia Branković nu este doar un fenomen local, ci ține de o tradiție bizantină: în Bizanț ele apar deseori în rolul de ctitore și donatoare, în special cele văduve. Având drepturi limitate în participare la slujbele religioase, femeile au devenit în mod special comanditarele icoanelor dedicate devoțiunii private. În acest fel, icoanele, în special cele cu reprezentarea Maicii Domnului în toate ipostazele ei, au devenit nu doar obiecte de cult, simboluri ale protecției și intercesiunii, dar și expresii ale religiozității femeilor²³.

Miliței Despina îi aparține și icoana cu Coborârea de pe cruce, care este o formulă de Pietà – la fel cum Maica Domnului îl plânge pe Iisus, și Milița ține în brațe trupul fiului său Theodosie²⁴. Această icoană este deosebită prin faptul că în imagine apare și Milița Despina. În sfera pietății private, icoana funcționează ca o amuletă sau ca un scut care protejează oamenii și locurile (cum ar fi casa sau locul de muncă), dar acționează și ca un tovarăș constant, care aduce aminte și confirmă prezența sfântului lângă proprietarul icoanei. Speranțele și temerile oamenilor referitoare la prosperitatea lor, la capacitatea de a avea copii, la sănătatea și moartea lor au fost exprimate prin ctitorii și dedicații individuale. Creștinii au comandat adesea icoane cu sfinții lor protectori și uneori au ales să fie reprezentați lângă ei, făcând astfel și mai evidentă relația cu intercesorul personal²⁵. În icoana cu Coborârea de pe cruce această relație este adusă la un nivel mai profund, sugerând, prin paralela dintre Milița Despina și Maica Domnului, un caz de imitatio Mariae.

fullscreen

fullscreen

---

1. Alexandru Efremov, Icoane românești, ed. Meridiane, București, 2003, p. 37. ↩︎

2. Elisabeta Negrău, „Rulers’ Contributions to the Cult of saints: Patron saint of Wallachia (14th-18th Centuries)”, Patrimonium.Mk. Periodical for Cultural Heritage, Monuments, Restoration, Museums, Skopje, 2011, p. 132. ↩︎

3. E. Negrău, „Rulers’ Contributions”, pp. 129-140. ↩︎

4. Anna Adashinskaya, The joint cult of St. Simeon and Sava under Milutin. The Monastic aspect, disertație masterală, Central European University, Budapesta și „The Origins of the Joint Cult of St. Simeon and St. Sava of Serbia Based on Visual Source”, Annual of medieval studies at Central European University Budapest, vol. 16, Central European University, Budapesta, 2010, pp. 77-92. ↩︎

5. Ljubivoje Cerović, „Sârbii în România din Evul Mediu timpuriu până în zilele noastre”, traducere din sârbă Ivo Muncian, Uniunea sârbilor din Romania, Timișoara, 2005, p. 22. ↩︎

6. Jelena Erdeljan, „A note on the ktetorship and contribution of women from the Branković dynasty to cross-cultural connections in late medieval and early modern Balkans”, Zbornik Matice Srpske za likovne umetnosti, Belgrad, 2016, p. 69. ↩︎

7. J. Erdeljan, „A note on the ktetorship”, p. 64. ↩︎

8. J. Erdeljan, „A note on the ktetorship”, p. 69. ↩︎

9. A. Adashinskaya, The joint cult, p. 1. ↩︎

10. A. Adashinskaya, The joint cult, p. 1. ↩︎

11. A. Adashinskaya, The joint cult, p. 5. ↩︎

12. A. Adashinskaya, The joint cult, pp. 5-7. ↩︎

13. A. Adashinskaya, The joint cult, pp. 5-7. ↩︎

14. Anna Adashinskaya, „The Origins of the Joint Cult”, p. 77. ↩︎

15. A. Adashinskaya, „The Origins of the Joint Cult”, p. 78. ↩︎

16. A. Adashinskaya, „The Origins of the Joint Cult”, p. 79. ↩︎

17. A. Adashinskaya, The joint cult, p. 26. ↩︎

18. A. Adashinskaya, The joint cult, pp. 33-35. ↩︎

19. A. Adashinskaya, The joint cult, pp. 38-41. ↩︎

20. J. Erdeljan, „A note on the ktetorship”, p. 69. ↩︎

21. J. Erdeljan, „A note on the ktetorship”, pp.65-67. ↩︎

22. J. Erdeljan, „A note on the ktetorship”, pp. 65 ↩︎

23. Elizabeth James, Women, Men, and Eunuchs: Gender in Byzantium, Psychology Press, Londra, 1997, pp. 31-32. ↩︎

24. E. Negrău, „Rulers Contributions”, p. 132. ↩︎

25. Anastasia Drandaki, „Icons in the devotional Practices of Byzantium”, în Heaven and Earth: Art of Byzantium from Greek Collections, cat. de expo., The National Gallery of Art, Washington and the J.P. Getty Museum, Los Angeles, Atena, 2003, p. 112. ↩︎