6. Sculptorii Martin și Gheorghe din Cluj

fullscreen

fullscreen

I. Statuia Sfântului Gheorghe de la Praga

1. Datare şi importanţă; caracterul novator în epocă

Statuia ecvestră a Sfântului Gheorghe din faţa catedralei Sf. Vitus din Praga, plasată în curtea palatului regal de pe Hradšin, este un monument realizat de meşterii transilvăneni Martin şi Gheorghe şi reprezintă unica operă artistică supravieţuitoare atribuită în prezent cu certitudine meşterilor clujeni. Datată în anul 1373, este considerată cel mai important bronz pre-renascentist din afara Italiei (chiar precursoare în raport cu statui ecvestre similare, realizate în Italia renascentistă de către Donatello şi Verrocchio, iar alteori comparată cu statuile de bronz, tot de secol XIV, din faţa catedralei romano-catolice de la Orvieto). Destinată cel mai probabil privirii din stânga şi din faţă, statuia se impune, totuşi, ca unul dintre primele monumente europene de for public realizate în ronde-bosse. În plus, aduce mai multe inovaţii în raport cu nivelul reprezentărilor ecvestre din epocă, depăşind ca realizare artistică inclusiv monumente de factură similară din Italia vremii.

Contribuţia plastică a meşterilor clujeni din secolul al XIV-lea Martin şi Gheorghe, fiii pictorului Nicolae, este evidenţiată în toate istoriile artei vechi româneşti ca moment de afirmare meteorică a unui capitol de artă românească în contextul goticului internaţional târziu de la sfârşitul Evului Mediu.

2. Ipoteze asupra paternităţii şi formaţia meşterilor

Paternitatea asupra acestei statuare este în prezent unanimă. Pe braţul stâng al sfântului a existat în trecut un scut, care cuprindea şi inscripţia doveditoare a paternităţii operei: A.D. MCCCLXXIII HOC OPUS IMAGINIS S. GEORGII PER MARTINUM ET GEORGIUM DE CLUSSENBERCH CONFLATUM EST, în traducere: „A[nul] D[omnului] 1373 Această operă îl reprezintă pe S[fântul] George [și este] de Martin și George de Clussenberch făcută”. Totuşi, deşi această inscripţie i-a indicat clar ca autori pe cei doi meşteri români, asupra naţionalităţii lor s-au născut aprinse controverse, ei fiind consideraţi fie saşi, fie maghiari, iar „Clussenberch” trecând la un moment dat chiar drept oraş din Flandra¹. Explicaţia acestei confuzii (corectată ulterior chiar de cel care a formulat-o) ţine de noutatea, pe multiple planuri, a reprezentării sfântului, care depăşea modesta origine a meşterilor. Precaritatea datelor existente despre cei doi, ca şi a celor referitoare la spaţiul lor cultural de formare (presupus francez, italian sau sud-german), a favorizat apariţia mai multor ipoteze, dar concluzia actuală este că Martin şi Gheorghe s-au format în ambianţa internaţională târzie a goticului (curent insensibil la forme locale), iniţial ca meşteri aurari² sau argintari³, şi au evoluat ulterior până la posibilul statut de artişti de curte.

3. Comanditari şi istoricul statuii

Se presupune că statuia a fost realizată la comanda regelui Carol al IV-lea de Luxemburg, în timpul domniei căruia (1346-1378) s-a afirmat un viu interes, susţinut chiar de rege, pentru cultul Sfântului Gheorghe. Anterior acestei domnii, regele Ungariei, Carol Robert de Anjou (1312-1342), fondase chiar de ziua Sfântului Gheorghe un ordin cavaleresc, pe sigiliul diplomei fondatoare fiind redată scena uciderii balaurului.

Primele referiri la statuie, în cronici vechi ceheşti, menţionează distrugerile timpurii ale monumentului, cum ar fi deteriorarea braţului drept şi a lancei Sfântului în urma unui incendiu din 1541 sau căderea statuii de pe soclu în timpul unui turnir, soldată cu spargerea capului calului. Ipoteza topirii şi a re-turnării statuii în 1573 a fost demontată cu argumente notabile⁴, cercetătorii fiind unanimi în prezent în afirmarea caracterului original al statuii de la Praga.

4. Analiză iconografică

Statuia este tributară anumitor convenţii ale reprezentării gotice (talia subţire şi silueta longilină a sfântului, expresia convenţională a chipului, compoziţie simplă şi unitară, axată pe momentul culminant al uciderii balaurului şi organizată în jurul suliţei ca ax central), dar anticipează plastica Renaşterii prin poliaxialitatea reprezentării, rezultată din întreita rotaţie a figurilor (de cal, călăreţ şi balaur), surprinse fie într-un moment de maximă încordare, fie pe punctul de a fugi. Un element de noutate îl constituie şi reprezentarea stâncii pe care se desfăşoară scena, ale cărei detalii depăşesc cu mult, prin minuţie şi pitoresc, nivelul de reprezentare a naturii-cadru în epocă, şi care reflectă totodată, în opinia comentatorilor, formaţia de turnători în metal a celor doi meşteri transilvăneni.

Informaţii preluate din descrieri mai vechi ale statuii completează imaginea statuii cu elemente-lipsă dispărute, cum ar fi scutul de pe braţul stâng al sfântului, pe care se afla şi inscripţia cu numele şi locul de origine al meşterilor.

Prin paralelismul stilistic şi tipologic cu scena „Sfântul Gheorghe ucigând balaurul”, frescă din corul bisericii de la Mălâncrav (jud. Sibiu) şi cu detalii de harnaşament şi armură din ciclul iconografic al Sfântului Ladislau, prezent în fresca bisericii de la Dârjiu (jud. Harghita), a fost afirmată şi posibilitatea unor înrâuriri stilistice locale.

5. Cópiile de la Cluj şi Budapesta

Există în prezent două replici ale statuii Sf. Gheorghe de la Praga, la Budapesta şi la Cluj (respectiv, la Muzeul Naţional din Budapesta şi în lapidarul Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj). O copie în ghips a statuii pragheze a fost donată de împăratul Francisc Iosif oraşului Cluj, ideea donaţiei fiind menţionată pentru prima dată în 1895 de către istoricul Sándor Márki. Statuia de for public expusă la Cluj în piaţa Bisericii Reformate de pe Str. Kogălniceanu nr. 21 a fost turnată de sculptorul József Róna în atelierele turnătoriei budapestane Hazai Műérczöntöd şi plasată pe un postament realizat de arhitectul Kálmán Lux. Este însoţită de o decoraţie neogotică în partea de sus şi înconjurată cu un gard forjat purtând însemnul Casei de Anjou, crinul. Statuia a fost dezvelită la 28 septembrie 1904, iar în scurt timp piaţa a fost numită de locuitorii oraşului Cluj „a Sfântului Gheorghe”.

6. Noi ipoteze interpretative

O menţiune din Comentariile de secol XV publicate de Lorenzo Ghiberti sugerează un posibil ecou al artei celor doi meşteri clujeni în Italia contemporană, dar legăturile sunt incerte, iar ipoteza autorilor⁵ neclar formulată. Totodată, autorii afirmă posibilitatea lansării comenzii pentru celebra statuie în afara curţii din Praga, respectiv în cercuri regale europene, în contextul afirmării ordinelor militare fondate chiar în secolul al XIV-lea.

II. Alte contribuţii artistice ale meşterilor Martin şi Gheorghe din Cluj

Din operele unor cronicari umanişti maghiari, istoricii au obţinut date preţioase privind realizările anterioare ale meşterilor. Meşterii au câştigat autoritate şi prestigiu în epocă printr-o serie de statui orădene, care îi înfăţişau pe regii maghiari sanctificaţi Ştefan, Emeric şi Ladislau. Aceste statui din bronz au fost realizate în 1370 pentru latura de sud a catedralei din Oradea şi au fost urmate, în aceeaşi notă, de statuia din bronz aurit a lui Ladislau cel Sfânt, ale cărui moaşte, aflate la aceeaşi catedrală din Oradea, transformaseră oraşul într-un adevărat centru de pelerinaj. Aceste patru statui, foarte preţuite în epocă, au fost distruse de turci în 1660 şi topite pentru a fabrica tunuri. Însă, la momentul apariţiei, ele au constituit deja o noutate, ca monumente de for public executate în ronde-bosse, adică înzestrate cu un caracter de perfectă autonomie, în raport cu statuara medievală dependentă de ancorarea la zid.

În ciuda constatării că popularitatea meşterilor a determinat unele abuzuri, fiindu-le atribuite în epocile moderne lucrări cu paternitate incertă, le aparţine cu destulă probabilitate un tors de cavaler, torsul lui Ladislau de la Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea, păstrat de la vechea catedrală a oraşului. Acest vestigiu statuar, reprezentând un bărbat în costum de epocă, cu centura pe şold, pare a proveni din atelierul celor doi meşteri şi este considerat o imitaţie în piatră a originalului realizat în bronz. Statuia este datată în deceniul al optulea al secolului al XIV-lea, fiind amplasată la origine pe flancul unui portal din faţada catedralei de la Oradea. Dimensiunile sale sunt mai mici de un stat de om, iar pe scutul cavalerului se poate identifica stema Ungariei.

fullscreen

fullscreen

fullscreen

fullscreen

---

1. Georg Dehio, Geschichte der deutschen Kunst, Berlin, II, p. 99, ed. 1921, apud Virgil Vătăşianu, Istoria artei feudale în Ţările Romîne, Vol. I, Ed. Academiei R.P. Romîne. 1959, p. 316 ↩︎

2. Vasile Drăguţ, Arta gotică în România, Meridiane, Bucureşti, 1979, p. 277. ↩︎

3. Virgil Vătăşianu, op. cit., p. 319. ↩︎

4. Bogdan Danielescu, Anita Paolicchi, „Statuia ecvestră a Sfântului Gheorghe ucigând balaurul (Praga). Considerații istorice și iconografice", în Buletinul Cercurilor Ştiinţifice Studenţeşti, XX/2014, p. 125. ↩︎

5. Ibidem, pp. 127-128. ↩︎