4. Biserica Sfântul Nicolae din Curtea de Argeș

fullscreen

fullscreen

Descriere

Diferiți istorici de artă au susținut de-a lungul timpului diverse datări ale monumentului de la Curtea de Argeș, diverse interpretări iconografice și posibile funcții ale edificiului. Istoricii ale căror păreri urmează a fi comparate sunt Daniel Barbu, Pavel Chihaia, Maria Ana Musicescu și Grigore Ionescu.

Daniel Barbu își începe studiul, Pictura murală din Țara Românească în secolul al XIV-lea, cu o scurtă introducere în contextul istoric al secolului al XIII-lea și al secolului al XIV-lea¹. Istoricul pornește de la premisa că între secolul al XIII-lea și al XIV-lea nu se pot distinge niște caracteristici specifice culturii sătești românești și că abia din secolul al XIV-lea se poate ca aceste caracteristici să fi apărut, iar stratificarea socială începea timid la sfârșitul acestui secol. Acest lucru poate fi observat pornind de la monumentele funerare. În secolele al XIII-lea și al XIV-lea, confesia era strâns legată de fenomene politice (tratate, lupte, vasalitate). Pentru a domni cu deplin acordul coroanei angevine, voievodul Nicolae Alexandru era de confesiune catolica. Documentele anterioare se refereau și la tatăl său ca fiind „principe catolic", semn ca această tradiție era împământenită deja din epoca lui Basarab I. Daniel Barbu invocă documente care ar sugera devotamentul lui Basarab I ca vasal al regatului maghiar, iar la fel ca tatăl său, Nicolae Alexandru era supus “catolic” și vasal al coroanei angevine. Odată cu Ludovic al Ungariei, religia catolică era cu atât mai mult impusă, cu cât regatul maghiar avea vasali în diferite teritorii care nu erau toate catolice, iar acest lucru ar fi putut duce din punctul de vedere al regelui, la afectarea unității regatului. În sprijinul confesiunii catolice, Ludovic l-a trimis în Țara Românească pe episcopul Dumitru al Transilvaniei, iar voievodul Alexandru l-a acceptat. Această strategie îl făcea pe Nicolae Alexandru dublu legat de regatul maghiar, atât din punct de vedere politic, cât și din punct de vedere religios². Un moment important, care rupe echilibrul stabilit în Țara Românească, este chemarea ierarhului ortodox Iachint de Vicina. În sprijinul confesiunii ortodoxe se înființase și Mitropolia Ungro-Vlahiei³.

Datarea Monumentului

fullscreen

fullscreen

Daniel Barbu afirmă că datarea oferită de alți istorici, anul 1351/1352, nu este suficient de bine argumentată de faptul că sub o pungă de moloz a fost descoperită o monedă din timpul domniei lui Ivan Stacimir. Un argument adus de Daniel Barbu în sprijinul ideii că biserica de la Curtea de Argeș a fost construită cel puțin la începutul domniei lui Nicolae Alexandru este prezența pietrei de mormânt a lui Vladislav I, care se pare că ar fi decedat în timp ce Nicolae Alexandru încă domnea. Această dovadă sugerează că biserica era deja terminată și sfințită, în anul 1364. condiție cerută de amplasarea unui mormânt în interiorul edificiului. Concluzia la care ajunge Daniel Barbu în ceea ce privește datarea monumentului este că acesta ar fi fost început în 1360/1361 și încheiat în anul 1363⁴. În ceea ce privește datarea picturii, Daniel Barbu presupune că șantierul a fost deschis în 1364, că au lucrat trei mâini în același timp și că lucrul s-ar fi încheiat în anul 1365, dar nu dă un verdict tranșant, făcând apel la lipsa unor documente clare sau la absența totală.

Funcția Monumentului

fullscreen

fullscreen

Din punctul de vedere al lui Daniel Barbu, Curtea de Argeș a îndeplinit doar funcțiile de capelă și necropolă a curții domnești, autorul invocând ca argumente faptul că incinta nu este un monument destul de vechi și că din altar lipsește un sinthronon. El amintește că alți istorici afirmă că monumentul de la Curtea de Argeș ar fi fost și sediu al mitropoliei, dar el nu sprijină această ipoteză⁵.

Arhitectura

fullscreen

fullscreen

Edificiul de la Curtea de Argeș are un plan de tip cruce greacă înscrisă, iar turla pe naos. Brațele sunt acoperite cu bolți semicirculare. La răsărit sunt trei abside, semicirculare în interior și cu trei laturi la exterior. Pronaosul este boltit semicircular și se presupune că deasupra pronaosului au existat două turnuri⁶.

Pictura

fullscreen

fullscreen

Daniel Barbu interpretează scena Cortului Mărturiei, care se află în absida principală a altarului, ca reprezentând legătura dintre ceresc și pământesc creată de instituția domniei ca întemeietoare și protectoare a bisericii. El afirmă că meșterii locali nu pot fi implicați în conducerea lucrărilor de pictură la Curtea de Argeș, fiindcă ortodoxia a avut un puternic accent popular în Țara Românească, transmis prin preoții și călugării locului, care nu aveau pregătirea necesară pentru a concepe un program iconografic complex. Intrarea Țării Românești în sfera de influență bizantină asigură condițiile aducerii unor meșteri de origine constantinopolitană, care puteau să proiecteze un program iconografic bine formulat. Influența atelierului constantinopolitan s-a exercitat supra meșterilor locali cu care a colaborat.

Hramul bisericii Sfântul Nicolae este dat de Deisis-ul din pronaos, unul special, care îl aduce pe Sfântul Nicolae în locul Sfântului Ioan Botezătorul și plasează în aceeași scenă un presupus portret votiv al lui Nicolae Alexandru. Se presupune că personajul reprezentat în tabloul votiv ar fi Nicolae Alexandru. Deisis-ul este explicat de Daniel Barbu și din punctul de vedere al raporturilor de dimensiune între personaje. Pentru că nu este înfățișat prezentând macheta bisericii, Daniel Barbu presupune că donatorul refuză să-și asume identitatea de ctitor. De aceea, Barbu trage concluzia că Nicolae Alexandru se considera doar un supus al lui Hristos, cel care este adevăratul și dreptul conducător. Însemnul coroanei este interpretat de Daniel Barbu în sprijinul ipotezei sale care îl consideră pe Vladislav I ca prim conducător ortodox, care și-a luat titlul de stăpânitor fără aprobarea lui Ludovic. Deisis-ul este, din perspectiva lui Daniel Barbu o dovadă de credință a lui Nicolae Alexandru, și totodată a rebotezării sale, demonstrată de faptul că acesta și-a luat atât numele de Alexandru, cât și pe cel de Nicolae.

Intrarea Țării Românești în contextul răsăritean este făcută din punctul de vedere al lui Daniel Barbu prin căsătoria celor două fiice ale lui Nicolae Alexandru cu țarul Ștefan Uroš, respectiv cu Ivan Stacimir al Vidinului.

fullscreen

Scenele cu Înălțarea și Rusaliile de deasupra altarului sunt subordonate Cortul Mărturiei, simbolizând faptul că natura umană e capabilă să facă sacrificii pentru divinitate. Cortul Mărturiei este o reprezentare a Întrupării. Toată zona altarului reprezintă de fapt această Întrupare. Cele trei scene Iisus în brațele mamei sale, Împărtășirea Apostolilor și Sfântul Mormânt au un caracter profund dramatic. Înmulțirea pâinilor și Alungarea negustorilor din templu sunt scene care reprezintă faptele Logosului și momentele de maximă tensiune create de contactul direct între uman și divin.

În naos, ordinea scenelor este dată de Evangheliar, în altar de Penticostar, iar scenele din copilăria lui Iisus sunt ordonate de Octoih.

După Daniel Barbu, rolul sfinților militari este greu de determinat. Cercetătorul trage concluzia că reprezentarea acestora a fost importantă pentru spiritul militar al vremii. Sfinții militari și anahoreții sunt încă un exemplu de sacrificiu uman în sprijinul transmiterii mesajului divin⁷.

fullscreen

Vestimentația personajelor este adecvată statutului pe care îl au, iar exemplele oferite de Daniel Barbu sunt atât legate de clasele privilegiate, cât și de cei considerați inferiori. Carnația personajelor are ca prim ton un verde-măsliniu (umbră naturală, din punctul meu de vedere), conturul roșu dă profunzime și căldură. Trecerile carnației sunt lucrate cu multă finețe. Alburile sunt așezate doar într-o anumită zonă a feței pentru a sublinia un soi de volum. Elementele care asigură o oarecare scenografie sunt animalele și cadrul arhitectural. Profunzimea scenelor este dată de nelipsitele “vela” sau de perspectiva plonjantă, arhitectura fiind doar un ecran pe care se proiectează personajele, nefiind foarte elaborată pentru fi realizată cu minim de intervenție⁸.

Narațiunea este susținută prin multiplicarea unui personaj în interiorul aceleași scene. Compozițiile sunt de cele mai multe ori simetrice, simetrie dată de o axă imaginară sau de grupuri de personaje care fie au același număr, fie sunt poziționate atât la stânga, cât și la dreapta unei scene⁹.

fullscreen

fullscreen

Cele trei mâini au lucrat în diverse feluri, în funcție de pregătire. Prima mână este cea care a realizat compoziții simetrice, cu trupuri bine conturate, dar destul de statice. A doua mână a realizat compoziții dinamice, cu siluete elansate și elegante, îmbrăcate în veșminte învolburate. Cea de-a treia mână aduce un eclectism aparte, care alternează personaje de dimensiuni reduse cu unele mai grațios proporționate¹⁰. Toate aceste mâini sunt unite însă de același stil paleolog în care au fot realizate și mozaicurile mănăstirii Chora, dată de Daniel Barbu drept model pentru Curtea de Argeș, cele două edificii fiind diferite doar prin monumentalitate și prin numărul personajelor. Altă analogie menționată este cea cu Salonicul, având drept exemplu biserica Sfântul Nicolae Orphanos. După Daniel Barbu, cele mai puțin relevante analogii sunt cele cu Serbia și cu Macedonia¹¹.

Pavel Chihaia își întemeiază teza referitoare la Curtea de Argeș demontând argumentele lui Daniel Barbu și ale lui Nicolae Constantinescu, acesta din urmă fiind principala sursa bibliografică a lui Daniel Barbu. Pavel Chihaia este mai acid decât Daniel Barbu în ceea ce privește demontarea ipotezelor altor cercetători. El pornește de la premisa că mulți istorici de artă datează Curtea de Argeș în anul 1351/1352 și că pictura a fost terminată în anul 1369, judecând după tabloul votiv al lui Vladislav I. Primul cercetător asupra căruia se oprește este Nicolae Constantinescu, care afirma că biserica a fost începută între anii 1365-1369, în urma rezultatelor unor săpături arheologice ce au determinat localizarea mormintelor din primul monument de la Curtea de Argeș și au datat casele voievodale. Pavel Chihaia face o remarcă referitoare la cercetările lui Daniel Barbu, și anume că textul lui preia o serie de informații de la Nicolae Constantinescu, iar aceste informații îi fac argumentele să nu mai fie atât de solide.

Datare

Nicolae Constantinescu afirmă că moneda din timpul lui Stacimir a fost găsită într-o pungă de moloz, rămasă în urma distrugerii primului monument de la Curtea de Argeș și consideră că aceasta putea ajunge oricând acolo, atât în timpul domniei lui Nicolae Alexandru, cât și în timpul domniei lui Vladislav I, deoarece ambele domnii coincid cu cea a lui Stacimir. Pavel Chihaia este de părere că această monedă nu poate fi utilizată ca un argument valabil și că ea nu are nimic de a face cu ridicarea actualului monument. Molozul rezultat din distrugerea monumentului inițial nu are legătură cu actuala biserica deoarece, din rezultatele arheologice ale lui Nicolae Constantinescu, molozul găsit in jurul caselor domnești și cel rezultat în urma distrugerii primului monument de la Curtea de Argeș este diferit din punctul de vedere al materialelor care îl alcătuiesc. După Pavel Chihaia, moneda este doar o urmare a ruinării monumentului în timpul lui Baiazid (1394-1396)¹².

Funcție

Pavel Chihaia consideră că Daniel Barbu a preluat și interpretat greșit informațiile stratigrafiei făcute de Nicolae Constantinescu. Chihaia susține că monumentul de la Curtea de Argeș ar fi avut și funcție de mitropolie. Chihaia preia concluziile lui E. Lăzărescu, care susținea aceeași idee, motivând că instituția putea fi adăpostită într-un lăcaș nu foarte impunător, dar căruia prezența moaștelor Sfintei Filofteia de la Târnovo îi asigurau un anumit prestigiu. După Chihaia, monumentul nu avea funcție de biserică de curte pentru că nu se afla în incinta curții domnești și avea o împrejmuire proprie. Dacă ar fi fost monument de curte, întreg ansamblul ar fi trebuit împrejmuit pentru a le asigura locuitorilor un loc unde să se roage în timp de asalt fără să părăsească incinta, punându-se în pericol¹³.

Pictura

Pavel Chihaia susține că Nicolae Alexandru a fost de la început ortodox, pentru că numele menționat în Deisis este acela de Alexandru, deși, dacă ar fi fost rebotezat cu numele de Nicolae, acest nume ar fi trebuit să apară clar în cadrul Deisis-ului. Pavel Chihaia combate ipoteza lui Daniel Barbu despre rebotezarea lui Nicolae Alexandru, susținând că catolicismul nu era confesiunea propriu-zisă a conducătorului și că statutul de vasal al regatului maghiar îl obliga la un anumit protocol catolic.

fullscreen

fullscreen

În ceea ce privește ipoteza lui Daniel Barbu și a lui Nicolae Constantinescu în legătură cu datarea Deisis-ului, Pavel Chihaia consideră că Nicolae Alexandru nu ar mai fi fost în viață atunci când ar fi fost pictat. În opinia lui, scena înfățișează un fel de Judecată în Rai a lui Nicolae Alexandru. Explicația lui Pavel Chihaia în legătură cu portretul votiv al lui Vladislav I și al soției este de asemenea diferită față de cea a lui Daniel Barbu, care afirma că tabloul a fost pictat după ce toată iconografia fusese terminată. Pavel Chihaia susține că atât timp cât Daniel Barbu afirma că meșterii au lucrat în același timp atât în naos cât și în pronaos, nu poate fi vorba despre pronaos ca fiind pictat în vremea lui Nicolae Alexandru și despre naos ca fiind pictat în timpul domniei lui Vladislav I¹⁴.

Ana Maria Musicescu și Grigore Ionescu vorbesc în introducerea studiului lor despre diverși călători străini care pomenesc Curtea de Argeș, din diferite motive. Neofit Cretanul menționează că edificiul adăpostea moaștele Sfintei Filofteia. Valoarea istorică a edificiului a fost subliniată de istorici și arheologi din secolul al XIX-lea, dar latura sa artistică a fost criticată. Dezastrele naturale și alte încercări prin care a trecut monumentul și-au pus amprenta asupra lui și, la începutul secolului al XX-lea, arhitectul André Lecomte du Noüy încerca să dărâme și să reconstruiască biserica după obișnuita sa manieră de restaurare. Nicolae Iorga a fost unul dintre intelectualii care s-au manifestat împotriva acestei maniere de restaurare radicală. Locuitorii orașului au strâns o sumă de bani, iar arhitectul Grigore Cerchez a răspuns provocării de a încerca să restaureze monumentul¹⁵.

fullscreen

fullscreen

Autorii studiului vorbesc despre starea de ruină în care se aflau atât edificiul, cât și casele domnești. În interiorul incintei se află două case în ruină, care par a fi aparținut voievodului, rămas neidentificat. Autorii presupun că aceste clădiri și întreaga curte domnească au fost ctitorite de aceeași persoană care a întemeiat biserica Sf. Nicolae. Din punctul de vedere al autorilor, biserica Sf. Nicolae îndeplinea funcția de capelă a curții și de gropniță¹⁶. În urma unor săpături arheologice s-a descoperit că existau cel puțin două etape în care curtea și biserica au fost realizate. Presupusul motiv pentru care casele și primul monument de la Curtea de Argeș ar fi fost ruinate este declanșarea războiului din 1330, împotriva lui Carol Robert de Anjou, fapt doar presupus, deoarece Cronica pictată de la Viena nu amintește despre distrugeri în localitate¹⁷.

Datare

Al doilea monument de la Curtea de Argeș a fost continuat de Nicolae Alexandru, după ce tatăl său, cel care începuse monumentul, s-a mutat la Câmpulung. Autorii consideră că anul 1352 ar fi fost anul în care edificiul era în construcție sau chiar terminat, concluzie trasă în urma descoperirii unei inscripții în legătură cu moartea lui Basarab I în acel an. În timpul domniei lui Nicolae Alexandru și a lui Vladislav Vlaicu ar fi fost încheiate construcția și realizarea picturii¹⁸.

Funcția

Autorii pornesc de la faptul că timp îndelungat edificiul a fost considerat drept sediu al mitropoliei. Descoperirile făcute în timpul restaurării par a fi dovedit că monumentul ar fi fost atât biserică de curte, cât și gropniță. În ceea ce privește ipoteza că monumentul ar fi fost sediu al mitropoliei, istoricul Gavril Protul scria despre monument ca ar fi adăpostit mitropolia Ungro-Vlahiei până ca acesteia să îi fie schimbat locul. Totodată, istoricul propune datarea edificiului în anul în care mitropolia Țării Românești a fost recunoscută, iar autorii studiului nu-i confirmă sau infirmă ipoteza¹⁹.

Arhitectura

Planul bisericii este în cruce greacă înscrisă. Edificiul este alcătuit din trei încăperi, altarul fiind alcătuit dintr-o absidă și două absidiole. Pronaosul poartă o boltă semicirculară și deasupra se înalță o cupolă. A existat o altă încăpere, cu funcția de ascunzătoare²⁰. Naosul are patru stâlpi care alcătuiesc un spațiu de formă pătrată. Această formă și boltirea fac planul să capete forma de cruce greacă înscrisă²¹. Biserica prezintă unele particularități, printre care proporțiile naosului, turla masivă și fațadele simple dar elegante. Cornișele sunt dispuse în obișnuita formă de zimți de fierăstrău. Fațada se remarcă prin alternanța de piatră și cărămidă roșie²².

Pictura

Dovada care întărește ipoteza că pictura ar fi fost încheiată în vremea lui Vladislav Vlaicu este cea a portretelor votive din naos și din pronaos. În naos se găsește un Deisis, care îi are ca personaje neobișnuite pe Sf. Nicolae și pe voievodul Nicolae Alexandru. În pronaos este reprezentat Vladislav, ținând macheta bisericii, alături de soția sa²³. Pictura a suferit de-a lungul timpului diferite intervenții care au schimbat aspectul ansamblului inițial. În 1920, restauratorii au îndepărtat repictările și au scos la lumină adevăratele fresce.

Autorii afirmă că frescele din secolul al XIV-lea sunt rezultatul muncii a cel puțin două mâini diferite, pentru că pe traseul altar-naos se observă diferențe de stil. Frescele de la Curtea de Argeș sunt un rezultat al influențelor stilului paleolog. Se presupune că edificiul este pictat aproape de maniera în care se lucra în Constantinopol. Analogii menționate sunt cea a Deisis-ului bisericii de la Curtea de Argeș și reprezentarea ctitorului Theodor Metochites, în biserica mănăstirii Chora și compoziții ca Înmulțirea pâinilor sau Fuga în Egipt. Alte analogii posibile ar fi cele cu bisericile din Lesnovo sau Dečani, în Serbia²⁴.

Autorii subliniază și ei ideea că programul iconografic este cel obișnuit în bisericile ortodoxe. În conca absidei altarului sunt reprezentate Fecioara Maria cu Iisus pe genunchi, Cortul Mărturiei, Împărtășania Apostolilor, un șir de arhierei și arhidiaconii Ștefan și Roman. Cortul Mărturiei este puțin reprezentat în iconografie, în afara Serbiei, dar această scenă va fi reluată des în arta Țării Românești și în Moldova. Din punct de vedere artistic, Împărtășirea Apostolilor este considerată de autorii studiului excepțională, prin compoziție și prin reprezentarea personajelor, presupunând că este opera a două mâni formate sub influența stilului paleolog. Eleganța stilistică a unor scene ca Pilda celor 10 fecioare sau Petru și Ioan în fața mormântului gol accentuează teoria că meșterii au fost foarte bine pregătiți. Alte scene ca Sărutul lui Iuda, Drumul crucii, Izgonirea negustorilor din templu, Înmulțirea pâinilor și Pilda celui care își zidește casa accentuează caracterul profund narativ și dramatic al programului iconografic de la Curtea de Argeș. Accentele populare aduse de meșterii locali se pot observa în reprezentarea scenelor din viața Sf. Filofteia din Târnovo. Prezentarea Fecioarei la templu este o scenă importantă pentru că blicurile picturii sugerează faza de sfârșit a epocii paleologe.

Desenul este format dintr-o întrepătrundere de linii, de diverse forme și dimensiuni. Paleta cromatică este variată, iar volumul formelor este bine evidențiat de dispunerea suprafețelor luminate, cu pete mici sau de tușe fine de alb, în contrast cu zonele întunecate²⁵.

---

1. Barbu, Daniel, Pictura murală din Țara Românească în secolul al XIV-lea, Editura Meridiane, București, 1986, p. 9. ↩︎

2. Barbu, Daniel, Pictura murală din Țara Românească în secolul al XIV-lea, Editura Meridiane, București, 1986, pp. 10-11. ↩︎

3. Barbu, Daniel, Pictura murală din Țara Românească în secolul al XIV-lea, Editura Meridiane, București, 1986, pp. 9-17. ↩︎

4. Barbu, Daniel, Pictura murală din Țara Românească în secolul al XIV-lea, Editura Meridiane, București, 1986, pp. 36-38. ↩︎

5. Barbu, Daniel, Pictura murală din Țara Românească în secolul al XIV-lea, Editura Meridiane, București, 1986, pp. 17-19. ↩︎

6. Barbu, Daniel, Pictura murală din Țara Românească în secolul al XIV-lea, Editura Meridiane, București, 1986, p. 38. ↩︎

7. Barbu, Daniel, Pictura murală din Țara Românească în secolul al XIV-lea, Editura Meridiane, București, 1986, pp. 38-44. ↩︎

8. Barbu, Daniel, Pictura murală din Țara Românească în secolul al XIV-lea, Editura Meridiane, București, 1986, pp. 44-47. ↩︎

9. Barbu, Daniel, Pictura murală din Țara Românească în secolul al XIV-lea, Editura Meridiane, București, 1986, pp. 48-49. ↩︎

10. Barbu, Daniel, Pictura murală din Țara Românească în secolul al XIV-lea, Editura Meridiane, București, 1986, pp. 49-50. ↩︎

11. Barbu, Daniel, Pictura murală din Țara Românească în secolul al XIV-lea, Editura Meridiane, București, 1986, pp. 50-52. ↩︎

12. Chihaia, Pavel, Tradiții răsăritene și influențe occidentale în Țara Românească, Editura Sf. Arhiepiscopii a Bucureștiului, București, 1993, pp. 19-27. ↩︎

13. Chihaia, Pavel, Tradiții răsăritene și influențe occidentale în Țara Românească, Editura Sf. Arhiepiscopii a Bucureștiului, București, 1993, pp. 26-27. ↩︎

14. Chihaia, Pavel, Tradiții răsăritene și influențe occidentale în Țara Românească, Editura Sf. Arhiepiscopii a Bucureștiului, București, 1993, pp. 28-37. ↩︎

15. Musicescu, Maria Ana, Ionescu, Grigore, Biserica Domnească din Curtea de Argeș, Editura Meridiane, București, 1976, p. 6. ↩︎

16. Musicescu, Maria Ana, Ionescu, Grigore, Biserica Domnească din Curtea de Argeș, Editura Meridiane, București, 1976, p. 9. ↩︎

17. Musicescu, Maria Ana, Ionescu, Grigore, Biserica Domnească din Curtea de Argeș, Editura Meridiane, București, 1976, p. 10. ↩︎

18. Musicescu, Maria Ana, Ionescu, Grigore, Biserica Domnească din Curtea de Argeș, Editura Meridiane, București, 1976, p. 11. ↩︎

19. Musicescu, Maria Ana, Ionescu, Grigore, Biserica Domnească din Curtea de Argeș, Editura Meridiane, București, 1976, p. 12. ↩︎

20. Musicescu, Maria Ana, Ionescu, Grigore, Biserica Domnească din Curtea de Argeș, Editura Meridiane, București, 1976, p. 13. ↩︎

21. Musicescu, Maria Ana, Ionescu, Grigore, Biserica Domnească din Curtea de Argeș, Editura Meridiane, București, 1976, p. 14. ↩︎

22. Musicescu, Maria Ana, Ionescu, Grigore, Biserica Domnească din Curtea de Argeș, Editura Meridiane, București, 1976, p. 15. ↩︎

23. Musicescu, Maria Ana, Ionescu, Grigore, Biserica Domnească din Curtea de Argeș, Editura Meridiane, București, 1976, p. 16. ↩︎

24. Musicescu, Maria Ana, Ionescu, Grigore, Biserica Domnească din Curtea de Argeș, Editura Meridiane, București, 1976, pp. 17-20. ↩︎

25. Musicescu, Maria Ana, Ionescu, Grigore, Biserica Domnească din Curtea de Argeș, Editura Meridiane, București, 1976, pp. 21-25. ↩︎