3. Biserica Fortificată din Feldioara (Földvár, Marienburg)

fullscreen

Descriere

Biserica fortificată Feldioara se afla în comuna cu același nume din județul Brașov, în nordul Țării Bârsei, având și numele maghiar Földvár, sau cel german Marienburg.

Hram: Biserică de rit evanghelic, începând cu anul 1447 Feldioara poartă hramul Sfânta Maria, deși inițial fusese închinată Sfintei Cruci. Istoricul fortificației: Feldioara a fost ridicată în secolul al XIII-lea de către cavalerii teutoni. Aceștia, ajunși în Țara Bârsei după o cruciadă în Țara Sfântă, primesc regiunea în anul 1211 de la regele ungar Andrei al II-lea, împreună cu castelele Hălmagiu și Noilgiant (neidentificate), precum și cu castrul Cetatea Crucii¹. Cunoaștem că deși acestui ordin cavaleresc nu i s-a permis să construiască cetăți din piatră, ci doar din lemn, ei încalcă înțelegerea și în scurta lor ședere ridică mai multe cetăți din piatră, printre care și Feldioara. Aceasta devine și sediul principal al ordinului Teuton în Transilvania. Însă în anul 1225 relațiile cu regele Ungariei devin într-atât de tensionate, încât cavalerii sunt forțați să plece din Ardeal spre Prusia Orientală². Principalul scop al acestor fortificații era apărarea zonei de sud-est a Transilvaniei, precum și creștinarea pașnică sau prin forță a populației locale. În anul 1241 invazia tătară, care nu mai întâlnește nici un obstacol, distruge o mare parte din aceste monumente. În secolul al XIV-lea sau al XV-lea (există controverse de datare între G. Oprescu și V. Vătășianu) biserica este renovată și întărită sub influența stilului gotic, care începe să se infiltreze în stilul originar romanic al bisericii³. Tocmai aceste intervenții, uneori substanțiale, sunt cele care au dat naștere la polemici între diverși istorici de arta⁴. Biserica a fost de la bun început o biserică parohială⁵.

Stil arhitectonic: Inițial Feldioara a fost construită în stil romanic, având un plan bazilical, cu o navă principală luminată sus de ferestre asemănătoare cu cele de la Cârța, de influență cisterciană. După distrugerile cauzate de tătari și apoi de invaziile turcești, biserica suferă intervenții în stil gotic.

Arhitectura

Fortificația are curtine (porțiune de zid care unește flancurile a două bastioane) în forma unui oval neregulat, cu turnuri pe fiecare latură, cel de sud adăpostind intrarea principală. Înăuntrul cetății au existat niște clădiri, dispărute azi, însă se mai pot distinge urmele unei capele romanice cu cor pătrat și fără absidă, care adăpostea probabil o criptă. Turnurile de est și de vest păstrează în încăperea de jos o boltă cilindrică din tuf calcaros. Zidurile au o grosime de 2-4 m, fiind construite din piatră brută și piatră de râu înecată, fiind legate cu un mortar de bună calitate. În anul 1457 se reface partea de sus a curtinelor, și tot atunci apar nișele pentru gurile de păcură. Aceste curtine ajung în secolul XV să cuprindă nu doar biserica, ci și o parte din sat, ele fiind precedate de un șanț și două porți, între timp dispărute⁶.

Important de reținut este faptul că pentru Feldioara sunt caracteristice folosirea pietrei de râu și a celei brute pentru zidire, precum și prezența exclusivă a turnurilor pătrate, așezate câte unul în capătul sau mijlocul laturilor. Poarta este adăpostită de un coridor boltit, acoperită uneori de un turn, iar în fața ei se află o curte exterioară ce îngreuna accesul. Toate cetățile teutone au un diametru de aproximativ 100m pe axa principală⁷.

Stâlpii bisericii cuprind colonete din epoca transformărilor gotice. Pe partea de vest există o clopotniță cu tribună. Pereții superiori ai navei centrale prezintă ferestre geminate cu colonete, asemănătoare cu cele de la Rodbav. Capitelurile sunt în variante cubice, asemănătoare cu cele de la Cisnădioara. Tot în pereții superiori s-au găsit ferestre romanice, existând controverse cu privire la datarea lor. Vătășianu susține că prezența tribunei în clopotniță și a ferestrelor asemănătoare cu Rodbav sugerează că biserica actuală, sau măcar elementele de mai, sus aparțin ultimelor decenii ale secolului al XIII-lea⁸. Biserica a suferit modificări de-a lungul veacurilor, notabile fiind cele din secolul al XV-lea, realizate probabil în urma unuia dintre atacurile turcești. Apare un cor nou poligonal cu două travee, console lungi cu fusuri de colonete angajate, pe care se sprijină ogivele, și bolți cu arcuri frânte, turtite și greoaie. Bolțile se sprijină pe stâlpi al căror stil trădează influența bisericilor Sf. Mihail din Cluj, Sf. Maria din Sibiu, și poate chiar și modele pierdute din Biserica Neagră din Brașov. Importante sunt cele două inscripții cu anii 1457 și 1471, care indică terminarea construcției bolților și a reconstrucției⁹.

Din epoca romanică se păstrează stâlpii greoi și dreptunghiulari, câteva ferestre geminate, încadrate de colonete, și tribuna de vest¹⁰. În mare parte corul s-a păstrat romanic – susține G. Oprescu, deși tavanul este boltit cu arcuri frânte – în timp ce Gh. Arion vorbește despre un nou cor gotic, o construcție poligonală, cu travee dreptunghiulare, și una poligonală. Cheia de boltă din absidă amintește și ea de Cârța. Arcurile acestei chei, precum și cele din cor cad pe colonete, care la rândul lor se sprijină pe console, și ele de caracter romanic.

Sculptura

Feldioara posedă o suită de console și colonete foarte valoroase. Ele suscită un mare interes atât pentru G. Oprescu, cât și pentru Gh. Arion, la fel cum și profesorii Virgil Vătășianu sau Vasile Drăguț au considerat că acestea merită o atenție și o descriere laborioasă datorită decorațiilor lor. Însă în timp ce V. Vătășianu și V. Drăguț le leagă de stilul „molatic” al mijlocului de veac al XV-lea, caracteristic zonelor provinciale¹¹, V. Roth le plasează la sfârșitul secolului al XV-lea, iar G. Oprescu le datează în secolul al XIV-lea¹². Arion nu contrazice nici una din variante.

Decorul sculptat al bisericii este foarte bogat și rafinat, probabil că meșterul era obișnuit cu prelucrarea metalului. Ele alcătuiesc o suită narativă de mare fantezie, care conferă un oarecare statut de autonomie, ca și când am avea o suită de miniaturi. Oprescu vorbește de simbioza dintre real și fantastic, plante și animale, oameni și monștrii cu care se luptă, reprezentate pe capitelurile coloanelor de la Feldioara. Scenele sunt inspirate din Noul și Vechiul Testament. În lucrarea lui, Gh. Arion menționează un alt tip de „sincretism”, și anume acela al imaginilor veterotestamentare cu iconografii profane¹³. Scenele se destramă pe suprafața capitelului, care se prelungește considerabil. Altfel spus, personajele sunt reprezentate pe mai multe registre, iar sculptura iese din locul sau predestinat înlănțuindu-se oarecum la voia întâmplării cu restul suprafețelor. Acest fenomen nu se mai întâlnește în Transilvania¹⁴. Pentru a reconstitui o scenă, de pildă legenda Sf. Gheorghe, Oprescu explică faptul că fiecare personaj trebuie privit dintr-o altă direcție – Sfântul Gheorghe dintr-o parte, prințesa din altă parte, iar părinții acesteia care urmăresc lupta de sub un foișor, dintr-o a treia parte. În același fel se reconstituie și firul narativ al capitelurilor cu scenele Isus între învățați, sau Vânătoarea de cerbi. Arion explică acest element neobișnuit prin dorința artistului de a sacrifica forma arhitectonică, în favoarea unei mai libertăți a reprezentări¹⁵. Coloanele corului se termină în console împodobite una cu un leu, și cealaltă cu o mască. Se remarcă vioiciunea personajelor și realismul secvențelor: de exemplu arborii ce apar în scena Vânătoarea de cerbi de pe latura de nord a corului. De asemenea, Arion remarcă bogăția coamei leului reprezentat pe una dintre console¹⁶. Arion afirmă despre scena luptei Sfântului Gheorghe cu balaurul, aflată pe latura de est, că este lipsită de suplețe, cu tratare stilistică inegală, dar cu mișcarea redată real, și care compensează totuși prin vivacitatea mișcării și a narațiunii¹⁷. Același autor remarcă asemănarea iconografică a acestei teme cu reprezentările din pictura de la Mălâncrav. Capul călărețului s-a pierdut. Pe latura opusă se păstrează castelul cu scară în spirală și principesa care așteaptă sfârșitul luptei. Draperia bogată și schema iconografică a acestei sculpturi ajută la datarea ei în secolul al XV-lea¹⁸. Același lucru se poate spune si despre scena Isus între învățați, unde finețea nu este importantă pentru meșter, limbajul faldurilor fiind redus, doar Isus fiind reprezentat ca având un trup tânăr și viguros. Însă putem vorbi de un stil robust, spontan și plin de vervă, care situează compozițiile de la Feldioara într-un loc de frunte al goticului târziu transilvănean. Unitatea stilistică a acestor două reliefuri ne sugerează că ele sunt opera aceluiași artist, rămas neidentificat.

Pe latura de sud se disting mai multe scene, precum lupta dintre doi regi pentru coroană, animale afrontate, sau animale cu corpuri umane. Vătășianu vorbește de figuri îndesate, în timp ce Arion spune că nu sunt deloc așa, însă dezinteresul pentru proporții este evident¹⁹. Scena luptei dintre regi este redată dinamic, spontan și chiar exagerat, având un rol moralizator, explicat de autor prin pătrunderea goticului orășenesc la sate. Animalele afrontate, în speță două feline, sunt o preluarea a stilului romanic de către gotic.

O altă intervenție a secolului al XV-lea (primele decenii), și tot pe peretele de sud al corului, săpat într-o nișă, este un relief cu Rugăciunea de pe Muntele Măslinilor. Tema era foarte răspândită în zonele centrale și răsăritene ale imperiului german și a fost introdusă și în Transilvania²⁰. Sculptura, de altfel puternic deteriorată, este asemuită de Gh. Arion cu scene similare de la Sebeș și Sibiu, pe care le datează între 1410-1420, bazându-se pe schematismul peisajului și pe disproporția dintre figuri²¹.Gh. Arion este printre puținii autori care menționează o cheie de boltă cu reprezentarea Sfintei Fecioare Maria, pierdută la cutremurul din 1838, sau statueta, de asemenea a Mariei, despre care nu se mai știe nimic, dar care apare în inventarul lui Csaki din 1923.

Pictura

În interiorul bisericii din Feldioara se afla un altar poliptic a cărui pictură aparține stilului gotic, considerat de V. Drăguț printre ultimele din Transilvania aparținând acestui stil. El se află acum în stare fragmentară, mai ales canaturile mobile, la Muzeul de Artă din Brașov. Este legat de școala din Salzburg și prezintă influențe ale Renașterii, conform opiniei lui V. Vătășianu. Temele iconografice ale acestui altar sunt Logodna Fecioarei, Circumcizia, Isus între învățați, pe laturile interioare, iar pe cele exterioare apar scene din Patimi: Biciuirea la stâlp, Sărutul lui Iuda, și Isus pe cruce. Arhitectura din imagini este simplistă, spațiile goale sunt acoperite cu piese de brocart aurite și doar în scenele Patimilor apar mici peisaje. Vătășianu vorbește și de unele trivialități ale pictorului. Prezența influenței stilului renascentist se observă în gruparea echilibrată a personajelor, în compoziție, în finețea figurilor, în coloritul sclipitor și în povestirea calmă. Reprezentarea din stânga a fecioarelor seamănă cu cea a unui pictor italian din a doua jumătate a secolului al XV-lea. Importantă este inscripția din dreapta sus, ce reprezintă semnătura pictorului Jonas Pictor Norimbergensis, descoperită de Anton Heckler²².

George Oprescu ca și Gh. Arion, notează, dar de data aceasta în aria picturii, asemănări între altarul poliptic din Feldioara, cu picturi de la Sebeș și Sibiu. Față de acestea două, scena din Feldioara este mai arhaică, iar pictura într-o stare mai mare de degradare. Probabil această scenă se bucura de popularitate printre sași²³.

---

1. Vătășianu, Virgil, Istoria artei feudale în țările române, vol. I, Academia Română, București, 1959, p. 11. ↩︎

2. Oprescu, George, Bisericile – cetăți ale sașilor din Ardeal, Academia, București, 1956, p. 67. ↩︎

3. Oprescu, George, Bisericile – cetăți ale sașilor din Ardeal, Academia, București, 1956, p. 67. ↩︎

4. Arion, Gheorghe, Sculptura gotică din Transilvania, Dacia, Cluj, 1974, p. 38. ↩︎

5. Roth, Viktor, Geschichte der deutschen Baukunst in Siebenbürgen, J.H.E. Heiz, Strassbourg, 1905, p. 88, 108, apud Vătășianu, Virgil, Istoria artei feudale în țările române, vol. I, Academia Română, București, 1959, p. 70. ↩︎

6. Vătășianu, Virgil, Istoria artei feudale în țările române, vol. I, Academia Română, București, 1959, p. 604. ↩︎

7. Vătășianu, Virgil, Istoria artei feudale în țările române, vol. I, Academia Română, București, 1959, p. 12. ↩︎

8. Vătășianu, Virgil, Istoria artei feudale în țările române, vol. I, Academia Română, București, 1959, p. 70. ↩︎

9. Vătășianu, Virgil, Istoria artei feudale în țările române, vol. I, Academia Română, București, 1959, p. 238. ↩︎

10. Arion, Gheorghe, Sculptura gotică din Transilvania, Dacia, Cluj, 1974, p. 38. ↩︎

11. Vătășianu, Virgil, Istoria artei feudale în țările române, vol. I, Academia Română, București, 1959, p. 325. ↩︎

12. Oprescu, George, Bisericile – cetăți ale sașilor din Ardeal, Academia, București, 1956, p. 67. ↩︎

13. Arion, Gheorghe, Sculptura gotică din Transilvania, Dacia, Cluj, 1974, p. 39. ↩︎

14. Oprescu, George, Bisericile – cetăți ale sașilor din Ardeal, Academia, București, 1956, p. 68. ↩︎

15. Arion, Gheorghe, Sculptura gotică din Transilvania, Dacia, Cluj, 1974, p. 40. ↩︎

16. Arion, Gheorghe, Sculptura gotică din Transilvania, Dacia, Cluj, 1974, p. 39. ↩︎

17. Arion, Gheorghe, Sculptura gotică din Transilvania, Dacia, Cluj, 1974, p. 40. ↩︎

18. Vătășianu, Virgil, Istoria artei feudale în țările române, vol. I, Academia Română, București, 1959, p. 329-328. ↩︎

19. Arion, Gheorghe, Sculptura gotică din Transilvania, Dacia, Cluj, 1974, p. 39 ↩︎

20. Vătășianu, Virgil, Istoria artei feudale în țările române, vol. I, Academia Română, București, 1959, p. 732. ↩︎

21. Arion, Gheorghe, Sculptura gotică din Transilvania, Dacia, Cluj, 1974, p. 40. ↩︎

22. Vătășianu, Virgil, Istoria artei feudale în țările române, vol. I, Academia Română, București, 1959, p.783-784 ↩︎

23. Oprescu, George, Bisericile – cetăți ale sașilor din Ardeal, Academia, București, 1956, p. 68. ↩︎